Acasă » Articole » Dulciuri

Fursecuri

Fursecuri fragede cu cireșe confiate pregătesc destul de des în casă.  Îi plac copilului,  dar și nouă,  adulților.  Sunt fragede de se topesc pur și simplu în gură.  Le pot face sub diferite forme,  astfel mereu sunt “altfel” .

Pentru a obține  formele folosesc un pistol pentru astfel de fursecuri. Și mama avea unul când eram copil iar noi eram fascinați de modul lor de obținere. Ne bucuram la fiecare fursec format si mereu voiam să facem si noi. Este foarte practic un astfel de pistol.

Acest tip de fursecuri fragede se păstrează foarte bine. Le puteti face cu mult timp înainte ( de Sărbători,  de exemplu) și le păstrați în cutie metalică închisă ermetic.  Stau foarte bine. În ceea ce privește decorul, imaginația voastră poate fi aplicată aici. Le puteti da prin ciocolată,  puteti presăra fulgi de cocos, alune sau fistic mărunțit, se pot adauga cireșe confiate,  merișoare,  etc. Orice variantă ati alege, vor avea mare succes.

În aluat eu am pus o parte de untură tocmai pentru a le da fragezime.  Va sfătuiesc să păstrați reteta, deși ele merg foarte bine facute doar cu unt. Alegerea vă apartine.

Modul de coacere este clasic, direct in tavă ( sau pe dosul tăvii), fără hârtie de copt. Se fac rapid iar aluatul nu necesită tehnici de pregătire speciale. Nu lăsați să se coacă fursecurile prea mult. Trebuie să prindă culoare doar putin pe margini.

Aparatul îl puteți cumpăra de aici 

Ingrediente

  • 100g unt
  • 60g untură
  • 110g zahăr pudră
  • 320g făină
  • 1 praf de copt
  • Vanilie
  • 1 ou
  • Cireșe confiate

Pasi

  •  Pasul 1

    Pentru început pregătim aluatul fraged pentru aceste fursecuri. Intr-un bol punem zahărul pudră,  untura si untul tăiat cuburi ( la temperatura camerei) și le mixam pentru omogenizare cu un mixer, câteva minute.

  •  Pasul 2

    Adăugăm oul și continuăm să mixam până la omogenizare completă.

  •  Pasul 3

    Punem vanilia. Eu am folosit o lingură de extract de vanilie dar o puteti inlocui cu esența de vanilie,  daca nu aveți!

  •  Pasul 4

    La final, nu mai folosim mixerul ci o spatulă de silicon ( sau o lingură de lemn) pentru a încorpora faina amestecată cu praful de copt.

  •  Pasul 5

    Aluatul astfel obținut se introduce în aparatul pentru fursecuri. Nu necesita timp sa stea la rece.

  •  Pasul 6

    Direct intr-o tavă de copt, fără hârtie se formeaza fursecuri utilizând diverse forme.

    Dacă nu aveți încă un astfel de aparat, va sfătuiesc să vă cumpărați. Asa veti putea face fursecuri delicioase, de diferite forme.

  •  Pasul 7

    Pe fiecare floricica formată,  am pus câte o jumătate de cireașă confiată,  apoi am introdus tavă în cuptorul preincalzit la 175 grade si le-am lăsat pana se rumenesc usor pe margini.

  •  Pasul 8

    După coacere,ii lăsăm să se răcească bine, apoi ii depozităm în cutii închise ermetic pentru păstrare.

  •  Pasul 9

    Articol prelucrat de pe savoaredecrin.ro





Categorie: Dulciuri | Adăugat de: Kodak (30 Iun 2020)
Vizualizări: 327 | Tag-uri: Fursecuri | Rating: 0.0/
Total comentarii : 0
avatar



Save