Acasă » Articole » Diverse

Chiftele rapide din linte în sos de curry

INGREDIENTE

Pentru chiftelele cu linte:

  • O conservă de linte
  • ½ ceapă mare
  • 2 căței de usturoi
  • 1 ou mediu
  • ½ lingurițe de chimion măcinat
  • 30-35 g pesmet
  • 2 linguri de pătrunjel tocat
  • Sare
  • Piper

Pentru sosul cu lapte de cocos:

  • ½ ceapă mare
  • 2 căței de ustoroi
  • 1 ardei iute
  • 2 cm de ghimbir proaspăt
  • 1 fir de lemongrass
  • ½ linguriță de coriandru măcinat
  • ½ linguriță de turmeric
  • O conservă de lapte de cocos
  • 1 linguriță de sos de pește

Ustensile necesare:

  • robot de bucătărie
  • tavă cuptor
  • cratiță
  • cântar

Prima dată am făcut chiftelele. Am tocat ceapa și cățeii de usturoi și i-am pus într-o cratiță cu o lingură de ulei de măsline, unde le-am ținut aproximativ 3-4 minute, până când ceapa s-a înmuiat. Până se gătește ceapa, am strecurat bine conserva și am pus lintea într-un castron.Am adăugat oul, chimionul, pesmetul, pătrunjelul și ceapă cu usturoiul peste lintea scursă și am amestecat bine până s-a omogenizat (cantitatea de pesmet variază în funcție de cât de bine a fost scursă lintea).

Am adăugat sare și piper și am format 10 chiftele de aproximativ 40 de grame, pe care le-am pus pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Le-am ținut 25 de minute.Cât timp stau chiftele în cuptor, m-am apucat de sos. Am amestecat primele 7 ingrediente în robotul de bucătărie până s-au mărunțit bine și s-au transformat într-o pastă.

Am încins 2 linguri de ulei în cratița în care am călit ceapa și usturoiul pentru chiftele și am ținut pasta pe foc aproximativ 3 minute.Am adăugat laptele de cocos și sosul de pește, am amestecat bine și am ținut amestecul pe foc mic spre mediu aproximativ 15 minute, până a scăzut sosul cu aproximativ 50%.De data asta am mâncat chiftelele cu orez (100 de grame pentru 2 persoane e suficient), dar poti sa le testezi și cu niște lipii simple.





Categorie: Diverse | Adăugat de: Kodak (30 Iul 2020)
Vizualizări: 2153 | Tag-uri: Chiftele rapide din linte în sos de | Rating: 0.0/
Total comentarii : 0
avatar



Save